La cafeaua de după cursul de seminar, în anul trei, ne trezim mereu vorbind despre același lucru: unul dintre noi a primit două răspunsuri în aceeași săptămână. Un job part-time, plătit, la o firmă mică din oraș, și un stagiu într-o companie mare, fără bani, dar cu numele pe care îl vrei în CV. Cele două variante nu se pot combina, programul se bate cap în cap. Scena asta o știm toți. Eu am trăit-o acum câțiva ani și mi-aduc aminte exact senzația: un amestec de mândrie și panică. Din fericire, există un fel mai calm de a gândi, pe care îl putem învăța și noi, chiar dacă nu l-am primit de acasă.
De ce ni se pare totul atât de greu
Studenții nu aleg des. Până la facultate, ni se spune ce să învățăm, unde să mergem și ce notă să luăm. Apoi, deodată, apar oferte, termene, taxe de plătit și opinii de la toate colțurile: părinții spun una, colegii alta, un coleg mai mare, care a trecut pe acolo, o a treia. Nu e de mirare că ne încurcăm. Alegerea nu e grea doar pentru că miza e mare, ci și pentru că nu avem obiceiul de a ne cântări propriile motive.
Mai e și frica de a închide o ușă. Când spunem da unui job, spunem nu unui stagiu, iar noi avem tendința de a vedea doar ce pierdem. Psihologii vorbesc despre asta în termeni elaborați, dar eu o rezum simplu: creierul nostru ține mai bine minte ce n-a făcut decât ce a făcut. De aceea, când ne uităm înapoi, ne ia în primire regretul, nu mulțumirea. Primul pas, deci, e să recunoaștem că frica asta există, nu să facem pe nepăsătorii.
Se adaugă și zgomotul din jur. În grupul de colegi, cineva spune mereu că stagiul la o companie mare e singura cale serioasă, iar altcineva jură că experiența reală se face doar pe bani. Amândoi vorbesc din experiența lor, nu din a noastră. Îi ascultăm cu atenție, le mulțumim și ne întoarcem la propria situație, la propriul buzunar și la propriul program de seminar. Sună rece, dar e singurul fel în care alegerea rămâne a noastră.
Un singur obiectiv, nu zece
Am învățat o regulă de la un profesor care ținea seminarul de management: o decizie bună are un singur obiectiv principal, iar restul sunt condiții. Dacă urmărim în același timp bani, experiență, prestigiu, timp liber și o poveste frumoasă pentru LinkedIn, nu alegem nimic, doar ne agităm. Putem încerca să scriem, pe un colț de caiet, o frază: în următoarele șase luni, vreau în primul rând să-mi plătesc chiria sau în primul rând să învăț un domeniu care mă interesează.
Odată scris, răspunsul apare aproape de la sine. Cine are nevoie de bani ca să nu abandoneze facultatea alege jobul, fără rușine. Cine are deja un sprijin acasă și vrea să intre într-un sector anume alege stagiul. Niciuna dintre variante nu e mai nobilă. Greșeala e să alegem una și apoi să ne comparăm cu cel care a ales cealaltă, ca și cum am fi jucat la același joc.
Un exercițiu mic, pe care l-am încercat cu o colegă de an: fiecare își scrie obiectivul fără să-l vadă celălalt, apoi le comparăm. De cele mai multe ori diferă. Ea voia siguranță financiară, eu voiam o poveste de povestit. Aflând asta, discuția a încetat să mai fie despre care ofertă e mai bună și a devenit despre ce ne trebuie fiecăruia, ceea ce e mult mai ușor de rezolvat și mult mai puțin supărător.
Întrebările pe care ni le punem prea rar
Ne uităm de obicei la numele firmei și la sumă. Mai rar ne întrebăm ce vom face concret într-o zi obișnuită acolo. Vom aranja documente? Vom vorbi cu clienți? Vom învăța un program pe care nu-l știm? Un stagiu fără sarcini reale e, de multe ori, doar o bifă. Un job part-time la o casă de marcat, dimpotrivă, poate învăța mai multă răbdare și mai multă disciplină decât ne imaginăm.
Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine cum arată mediul în care urmează să intre, merită să citească din când în când articole despre mediul de afaceri, în care apar teme despre muncă, firme și piața locurilor de muncă. Nu ne vor spune ce să alegem, dar ne dau un vocabular și câteva repere, iar asta ajută enorm la interviu și la discuțiile cu colegii mai vechi. Eu recunosc că, la primul meu interviu, am nimerit un termen greșit și am simțit cum se răcește camera. Lecția a fost bună, deși costisitoare.
Mai putem întreba pe cineva care a lucrat acolo. Nu pe recrutor, ci pe un fost stagiar, găsit printr-un coleg sau printr-un grup al facultății. Un astfel de om ne spune lucruri pe care nu le scrie nicăieri: dacă oamenii sunt răbdători, dacă ora de plecare e respectată, dacă cineva îți explică ce ai greșit sau doar îți retrimite fișierul cu observații. Sunt detalii mici, dar ne arată dacă locul acela ne poate face mai buni sau doar mai obosiți.
Ce am putea cere, dar nu cerem
Mulți dintre noi cred că ofertele sunt luate sau lăsate. Nu e așa. Un stagiu poate fi negociat ca program, un job poate fi cerut cu o zi liberă înainte de sesiune. Cel mai rău răspuns la o cerere politicoasă e un nu, iar un nu nu ne taie capul. Am văzut colegi care au obținut ore flexibile doar pentru că au întrebat frumos și cu argumente: am examene în iunie, aș putea lucra mai mult în vară.
Merită să ne pregătim și o a doua întrebare: ce se întâmplă după? Stagiul se poate transforma în angajare? Jobul poate deveni mai mult decât o sursă de bani? Nu primim întotdeauna un răspuns clar, dar felul în care vorbește omul de la celălalt capăt ne spune mult. Un manager care vorbește vag despre viitor ne arată cum va fi și prezentul.
Și încă ceva, pe care îl subestimăm la vârsta asta: contractul, oricât de scurt ar fi. Chiar și pentru un stagiu de două luni, merită să vedem negru pe alb programul, perioada, eventualele decontări de transport. Nu ne face nepoliticoși, ne face adulți. Cine a semnat vreodată o hârtie fără s-o citească știe cât de neplăcut e să afle, după trei săptămâni, că ziua liberă promisă verbal nu apare nicăieri.
Gândirea critică se învață de mici, dar nu doar de mici
Mă tot gândesc la ce înseamnă, de fapt, să alegi bine, și ajung mereu la același lucru: obișnuința de a pune întrebări. Cine a crescut printre adulți care îl încurajau să întrebe de ce are, mai târziu, mai puțină teamă de o ofertă care sună prea bine. Cine n-a avut parte de asta o poate învăța târziu, cu disciplină. Un material de pe euroaptitudini.ro despre gândirea critică la copii mi-a dat un gând pe care l-am purtat apoi și în alegerile mele de student: întrebările bune nu se predau, se exersează.
Pentru un student, exercițiul poate fi foarte concret. Când citim o ofertă, sublinim ce e fapt și ce e promisiune. Când vorbim cu un recrutor, cerem un exemplu, nu o declarație. Când ne sfătuim cu familia, separăm grija de informație. Nu e nimic spectaculos aici, e doar un fel de a sta cu ochii deschiși într-o piață în care mulți vorbesc repede și frumos.
Am observat, vorbind cu colegi din ani mai mari, că cei care par cei mai liniștiți în fața unei alegeri nu sunt neapărat cei mai informați. Sunt cei care și-au făcut un obicei din a se opri o zi înainte de a răspunde. Spun mulțumesc, revin mâine, și apoi chiar revin. Douăzeci și patru de ore nu strică nicio ofertă serioasă, iar una care nu rezistă o zi de gândire nu era, probabil, atât de bună cum părea.
Cum ne ținem de decizie după ce am luat-o
După ce am ales, urmează un moment pe care nu-l prevede nimeni: îndoiala. Peste două săptămâni, când stagiul pare plictisitor sau jobul prea obositor, vom fi tentați să ne gândim la cealaltă variantă ca la raiul pierdut. Aici ajută o notă scrisă la început: de ce am ales. Dacă motivul rămâne valabil, rămânem. Dacă s-a schimbat, ne dăm voie să ne schimbăm și noi, fără drame.
Nu există decizie care să nu coste. Contează ca prețul să fie unul pe care l-am asumat cu ochii deschiși. Iar o a doua șansă apare, cel mai adesea, mai repede decât credem; piața se mișcă, ofertele revin, iar oamenii cu care ne-am purtat frumos ne țin minte. Vorbesc din experiență: am refuzat odată o ofertă cu un mesaj lung și sincer, iar omul de la capătul celălalt mi-a scris, peste un an, pentru un alt proiect. Nu era nicio tactică în gestul meu, doar un fel de a nu lăsa lucrurile în aer.
În plus, alegerea de acum nu ne leagă pe viață. La douăzeci și ceva de ani, încă ne schimbăm domeniul, încă ne răzgândim, încă învățăm ce ne place și ce nu. Un job part-time ne poate arăta, de exemplu, că nu ne plac programul fix și relația cu publicul, iar asta e o informație la fel de prețioasă ca o recomandare scrisă. Stagiul la o companie mare ne poate arăta că ne simțim pierduți în structuri largi. Orice am alege, câștigăm o hartă mai bună a propriilor preferințe.
Mâine, înainte de curs, scrie într-un caiet cele două variante și, sub ele, o singură frază cu obiectivul tău pe șase luni. Citește-o a doua zi dimineața, înainte de a vorbi cu cineva. Dacă fraza rămâne aceeași, ai aproape răspunsul. Dacă se schimbă, abia atunci ai aflat ce contează de fapt pentru tine, și asta valorează mai mult decât orice ofertă.